Să îți pot pune sufletul în palme,
Dar văd în ochii tăi sclipiri,
Ce îmi inspiră dragoste și pace.
Ne-am întâlnit când inimile noastre,
Au fredonat aceeași melodie
Și-n ritmul ei, pașii ne-au îndrumat,
Pe drumuri ce au devenit comune.
N-a fost să fie chiar de prima oară,
Deși mergeam de zile bune în același loc,
A trebuit să treacă încă o iarnă,
Ca în priviri să înflorească flori de liliac.
Nu te cunosc îndeajuns,
Dar pot să recunosc a ta sinceritate,
Prin felul tău de a te fâstâci,
Îmi dai curaj să merg și mai departe.
Nu mi-a fost dat să întâlnesc până acum,
Atâta calm și generozitate,
Prin vorbele pe care le înșiri,
Îți transpui sufletul pe față.
N-a trecut nici măcar o clipă,
De când iubirea noastră a început să crească,
Fără ca tu să nu mă copleșești,
Cu munți de flori și gesturi drăgăstoase.
Nu te cunosc îndeajuns,
Însă tot timpul petrecut cu tine,
Devine magic și fără de cusur,
Iar viața capătă altă dimensiune.
Nu am cuvinte să îți mulțumesc
Căci mi-ai schimbat întreaga viziune,
Iar timpul dinainte, derutant și liniar,
Își schimbă ritmul chiar într-o secundă.
Nu pot să mă abțin când îmi rostești
Cuvinte ce-au fost spuse și de alții,
Dar modul cum ele se rostogolesc prin inimă și minte,
Îmi dau impulsul de-a te săruta neîncetat.
Nu te cunosc îndeajuns…
Cred c-a durat o lună, două,
Căci tot ce a urmat apoi,
Ne-a transformat în două picături de ploaie.
Nu e adevărat ce spune lumea,
Că nu-ți este de-ajuns o viață întreagă,
Ca să cunoști un om în amănunt,
Căci firea lui este ascunsă ție
Și își arată fața fără mască
Doar în momente cheie, greu de digerat.
Nu am trecut prin filtrul minții,
Aceste aforisme existente,
Căci trebuie să simți cu sufletul, un om,
Nu să te lași ghidat după proverbe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu