day - 00 month - 0000

Scrieri personale, eseuri, proză, versuri, povești adevărate și reflecții de suflet.

0%

Rămâi pentru totdeauna

Te rog să mai rămâi și astă seară,
Să savurăm în taină un pahar cu vin,
Vrăjit și descântat de vorbe fermecate,
Ce ne transformă, într-o clipă, în îndrăgostiți.
Puterea și tăria vinului din cupe,
Nu ar putea să ne electrizeze,
Dacă cuvintele ce curg din conversații,
N-ar fi însiropate cu iubire.
Pornind de la idei banale,
Ne-aventurăm cu spirit filosofic,
Spre ce spunea odată domnul Kant,
Cum fericirea nu este un ideal al rațiunii,
Ci unul al imaginației.
Cu mintea ușor încețoșată,
De gustul dulce-acrișor știut de Bachus,
Lăsăm imaginația să ne încânte
Și hoinărim bezmetici peste timpuri.
Trecut, prezent și viitor,
S-au adunat din puncte cardinale,
Să ne prezinte oameni, locuri, întâmplări,
La care am fost martori și vom fi în continuare.
Misterele iubirii n-au fost deslușite,
Deși de-a lungul vremii au fost scrise,
Pornind de la Ovidiu, cu Ars amandi a lui,
La Eminescu și Maitreyi, de Eliade.
Din spuma mării s-a născut iubirea
Și-a fost împrăștiată, peste pământ, de briză,
Sub forma stropilor de fericire și de farmec,
Ce s-au lăsat cu bucurie inhalate.
Te rog ca să rămâi în astă seară
Și mâine, și poimâine, pentru totdeauna,
Ca tot ce mintea și-a imaginat,
Să se transforme în realitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Bine ai venit!
NURILUSA

BLOGUL LUI PETRE-VITAN

Fotografia mea
Dumnezeu nu trebuie să fie lângă mine, dar El este mereu în gândurile și în inima mea.
Flag Counter>
Statistici Blog
● Online acum: ...
📅 Vizite ieri: ...
📊 Luna aceasta: ...
🏆 Total vizite: ...
💖 Copyright © 2018 - ☙ Reflecții și metafore
💖 Powered by Reflecții și metafore ⋆⭒˚。⋆ Design by Ileana ⋆⭒˚。⋆