Jaluzelele
erau trase pe jumătate. Dimineața venise de câteva ore bune și adusese cu ea un
soare generos și nerăbdător să-i mângâie umerii de catifea. Deschise ochii și
chipul i s-a inundat de strălucire și zâmbete.
Acum, alături de el, strălucea mai
tare ca soarele. Genele-i erau încă somnoroase și știa că se află între două
tărâmuri: tărâmul viselor magice și realitatea care era și mai magică. În
final, genele au învins și începu să deseneze în minte clipe din viitor. Se vedea
pe ea alergând pe un câmp cu flori de floarea-soarelui mai mari decât ea, numai
bune pentru a se putea ascunde și pentru a-i sări în brațe pe neașteptate. Îl
vedea pe el cu mâinile tot timpul întinse pentru a o cuprinde în brațele lui
puternice și în care, deși era mică, se simțea și mai mică dar atât de iubită și
de fericită. Se vedea râzând tot timpul, cu părul negru fluturat de vântul călduț
și care se potrivea atât de bine cu galbenul florilor, mai bine decât într-un
tablou cu un peisaj de vară. Se opri atunci când simți mâna lui peste umerii
goi. Tresări și în mai puțin de o secundă se afla ghemuită între aripile mari și
moi, pe care i le desenase cu puțin timp în urmă. Orele se scurgeau repede atunci
când desena sau visa. Soarele era acum stăpân peste cer și era atâta liniște și
pace în sufletele lor.
Locul lui era între gât și umăr. Uneori chiar îl ruga să își așeze capul
acolo pentru a-și contura și mai bine siluetele lor dansând cu macii. Se simțea
atât de împlinită alături de el, încât bucuria imensă din suflet avea să
explodeze. Îi plăcea să se strâmbe, să se prostească, să râdă în hohote, să mănânce
ciocolată, știind că este privită cu cei mai dulci ochi și admirată până în cel
mai mic detaliu. Asta era lumea ei, pe care a desenat-o de mii și mii de ori și
care astăzi...era numai și numai a ei. Era un regat bogat în devenire și ea era
cea mai puternică și fericită regină.
Purta un tricou alb de-al lui, care îi scotea în evidență picioarele. Era
ciufulită și cu bunătatea care i se citea pe chip putea salva multe vieți.
-"Ești frumoasă!"
Neașteptandu-se, inima stătea să îi plesnească și să elibereze toată
dragostea în particule colorate și sclipitoare. Și cum inima a rezistat, dragostea
care se afla acolo s-a înmulțit. Da. Deși e mică, are cea mai puternică inimă.
În sufletele mici încape cea mai multă dragoste.
[... Pentru că o secundă fără tine mă va trimite direct în deșert... ]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu