Deși-n adâncuri nu-i cunoaștem,
Dar știm un lucru, că și ei,
Sunt musafiri ai Bunului Pământ.
Toți oamenii sunt ca și noi,
Elevi ai Școlii Vieții trecătoare,
Căci mult îngăduit-a Dumnezeu,
Să aibă Casa plină ochi, de oaspeți
Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu