Când ușa destinului ni s-a deschis,
Având în mâini câte o clepsidră,
Din care nisipul să curgă, fir după fir.
Lumina din zorii trezirii,
Ne-a arătat direcția bună
Și-am început ca să urcăm,
Spre cea mai mare aventură.
Nimic din ce era împrejur,
Nu ne-a abătut de la cale,
Iar primele trepte, de explorare,
Ne-au propulsat spre ce-a fost menit.
Din suflet venit-a imboldul,
Din minte înțelepciunea
Și an după an tot urcăm
Treaptă cu treaptă din viață.
Cum treptele nu sunt egale,
Nici anii nu sunt la fel,
Ne-am înconjurat de iubire,
Ca să urcăm mai ușor.
Că-s tălpile goale sau încălțate,
Contează tot mai puțin,
Important este entuziasmul,
Cu care mergem pe drum.
Gustând cu plăcere orișice clipă,
Ne îngăduie să observăm,
Că treptele vieții devin prietenoase
Și se armonizează cu noi.
Năstrușnică cale ne este viața,
Ne urcă pe trepte, spre infinit,
Ca-n punctul luminii cea orbitoare,
Să ne contopească cu Cel Dintâi.
Dar până atunci mai sunt multe trepte,
Ce-așteaptă să fie urcate,
Cu inima plină de ce-i frumos,
Facem un cântec din viață.
Iar muzica vieții ne-arată dansul,
Pe care să-l exersăm
Și-n piruete cât mai exacte,
Pe trepte înaintăm...
Cu sufletul plin de bunătate,
Inima toată numai iubire,
În minte doar gânduri, ce sunt curate
Și-n rest...daruri Divine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu