în diminețile când mi-e dor de tine
poate-ai adormit
prin amintirile cu noi, și îți e bine…
E-atâta frumusețe
în jurul nostru, privește păsările
cum se-nalță
în zborul către zările
albastre,
și-nvață de la ele să te-nalți
din cădere,
și dac-a mia oară cazi,
prinde umărul meu
și zâmbește prin diminețile adormite,
în care,
te caut prin frunzele-ngalbenite
și-i toamnă,
și tu ești departe,
și-i noapte
și visele toate-s deșarte,
iubite
fă pașii mai mari înspre mine,
spre toamna
mult prea grăbită ce vine
și ne cuprinde-n splendoarea-i…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu