Un ceai cald din flori de soc, căci îmi place să iubesc,
Marea și cu valurile, omul și cu gândurile,
Ce-s mereu nedespărțite și la fel de risipite.
Marea-și plimbă în dansuri valul,
Omul slobodă a sa minte,
Căci se ceartă și-și promite, în fiecare secundă,
Să se mai disciplineze, când emite ipoteze.
Despre ce și cum se întâmplă,
Ca lucrurile să nu meargă,
Din motive ce nu țin, de al său comportament,
Toată lumea e de vină, numai el, e lacrimă.
Nu contează ce gândește
Și-n ce fel se eschivează,
Omul este plin de șarm, încântător, senzual,
Poate să te zăpăcească, c-o vorbă copilărească.
Își cunoaște interesul,
Că de aceea își poartă fesul,
Face tot să-ți intre-n grații,
Până s-au încărcat sacii.
Dar tot drag de tine am, așa cum ești de ștrengar,
Căci nu pot să te ignor și să te scot din decor,
Pentru că această viață, ne-a adunat laolaltă,
Să înțelegem că suntem, mai frumoși decât părem.
Marea este delicată, prin nisipul său de aur,
Omul este sclipitor, când își trasează un țel,
Face lucruri minunate, uneori mai deocheate,
Dar se încumetă s-atingă, idealul cel visat.
Pune-ți inima pe tavă, celor ce te-apreciază,
Fii deschis precum o carte, față de cei mai aproape,
Însă nu uita să-ți pese, de oricine te întâlnește
Și nu îi lăsa să plece, până când nu îi inspiri,
Precum eu, de dimineață, c-un puternic chef de viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu