Copii nepricepuți

Nu știu…

Cum de ne-am rătăcit iubirea

Și care este primul vinovat?

Privim plângând acum, ca doi copii,

La jucăria care s-a stricat.

E vina ta că te-ai jucat prea mult

Sau poate-a mea că mult prea mult te cert,

Că n-am avut răbdare să te-ascult,

Că din orgoliu n-am putut să iert?

Încerci atent din praf s-o mai culegi

Și te întrebi, cât încă ne iubim,

Cu piesele ce ne-au rămas întregi

Vom mai putea cumva s-o repornim?

Ar fi păcat de-atâta frumusețe

Și-atâta drag ce ne-a mai fost de ea

S-o aruncăm ca pe-o păpușă veche

Într-un ungher, prin pod pe undeva!

Ne va rămâne-n suflet o mâhnire

Și vom privi cu ochii-n gol, pierduți,

Lăsând să se transforme-n amintire

Iubitul joc!…Copii nepricepuți!…

Ar fi păcat să pierdem din mândrie,

Nici unul dintre noi n-a câștigat!

Îmi vei rămâne drag, eu dragă ție,

L-am întrerupt, dar nu l-am încheiat!

Să ne mințim de-acum că nu ne pasă,

Că vom uita, că nu ne-om mai iubi?

E inutil, iubirea nu ne lasă,

În suflet ne-om purta cât vom trăi!