În fața propriului destin
Și-i mulțumesc că-n fiecare clipă,
M-a îndrumat pe drumul bun.
Am fost mereu cu-n pas în urmă-i,
Ca să înțeleg ce vrea să fac,
Ce să aleg din tolba-i plină,
Ca să îmi fie de folos.
Atunci, când îmi pierdeam răbdarea,
Pășeam pe drumuri ce nu îmi lăsau,
Nici un indiciu dacă este bine,
Ca să-mi aud tocurile, cum sună, pe asfaltul lor.
Făceam pași repezi, dar țineam privirea,
Mult îndreptată către înapoi
Și fără o ghidare sfântă,
Am hotărât să mă întorc, în sinea mea.
Și învățând să ascult semnale,
Venite sub diverse forme,
M-am tot abandonat iubirii,
Ca ea să-mi spună ce e de făcut.
Trecut-au ani și ani de zile,
Răbdarea e a mea virtute,
Iubirea stă în fiecare zi
Și îmi șoptește pasul următor.
Sunt numai ochi, urechi și în mișcare,
Precum e viața curgătoare,
Îi dau destinului frâu liber,
Să îmi deschidă drumuri noi.
De el am ascultat și atunci,
Când m-a făcut să aleg drumul,
Pe care se plimba în sus și-n jos,
Iubirea mea, ce m-a cerut de soață.
M-am trezit doamnă și mireasă,
Într-o poveste ca-n povești,
Cu-n prinț ce își găsește a lui prințesă
Și-s fericiți până la adânci bătrâneți.
Înconjurați de fericire,
Am fost mereu pe acest drum,
Deși în unele momente am plâns,
Ținându-ne de mână, ca doi copii, dar care au copii.
Destinul meu e parfumat cu flori de lămâiță,
Din care ceaiul iese acrișor,
Dar mierea ce lipește fiecare deget,
Scaldă-n dulceață tot ce am făcut.
Stau în expectativă zi de zi,
Să înțeleg mai bine ce-mi transmite,
Care sunt pașii următori,
Pe ce cărări vrea să se plimbe, al meu destin.
Îmi place să-l ascult în taină,
Când se pornește muzica de seară,
În timp ce suntem doi pe-un balansoar,
Îndrăgostiți ca prima oară.
Și-n clipele aducerii-aminte,
Pășim în ritm de dans, îmbrățișați,
Ne înclinăm și facem reverență,
Destinului ce ne-a unit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu