day - 00 month - 0000

Scrieri personale, eseuri, proză, versuri, povești adevărate și reflecții de suflet.

0%

Ce va fi ?

Va fi sfârșitul lumii, va fi o grea-ncercare
de teama ne cuprinde ca apele-n șuvoi?
Dar nu simțim cum răul ne macină ființa,
ne-a luat în stăpânire, că iadul e în noi?
Dac-ai făcut alegeri din propria voință,
cu mâna ta pumnalul de l-ai înfipt în piept,
De ce -ți mai plângi durerea și cine e de vină,
de ce mai strigi spre ceruri spunând că nu e drept?
Unde ți-a fost credința, iubirea de aproape
și căror legi divine ai vrut să te supui?
De-ai ascultat de Diavol, jucând în hora morții,
de l-ai primit în tine, acceptă legea lui!
Nu Dumnezeu e-acela care-a citit sentința
ci te-a lăsat pe tine, de vrei, să îl alegi,
Nu te-aștepta ca raiul să-l iei în stăpânire
când n-ai luat în seamă niciuna dintre legi!
N-ai cui să ceri clemență, degeaba ceri iertare,
în tine stă puterea de-a face voia Lui,
Credința nu-i în vorbe și-n acte de paradă,
o porți adânc în suflet, o demonstrezi, n-o spui!
Cu-a ta fățărnicie n-ai cum să-ți speli păcatul,
iertarea, de n-o meriți, oricum n-o vei primi,
De ai pe umeri haina murdară a trufiei
te poți minți pe tine, pe El nu-l poți minți!
Va fi sfârșitul lumii, va fi o grea-ncercare,
ne temem de-o pedeapsă ce nu o merităm?
E unul adevărul și, chiar dacă ne doare,
primim la Judecată doar cât am vrut să dăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Bine ai venit!
NURILUSA

BLOGUL LUI PETRE-VITAN

Fotografia mea
Dumnezeu nu trebuie să fie lângă mine, dar El este mereu în gândurile și în inima mea.
Flag Counter>
Statistici Blog
● Online acum: ...
📅 Vizite ieri: ...
📊 Luna aceasta: ...
🏆 Total vizite: ...
💖 Copyright © 2018 - ☙ Reflecții și metafore
💖 Powered by Reflecții și metafore ⋆⭒˚。⋆ Design by Ileana ⋆⭒˚。⋆