de teama ne cuprinde ca apele-n șuvoi?
Dar nu simțim cum răul ne macină ființa,
ne-a luat în stăpânire, că iadul e în noi?
Dac-ai făcut alegeri din propria voință,
cu mâna ta pumnalul de l-ai înfipt în piept,
De ce -ți mai plângi durerea și cine e de vină,
de ce mai strigi spre ceruri spunând că nu e drept?
Unde ți-a fost credința, iubirea de aproape
și căror legi divine ai vrut să te supui?
De-ai ascultat de Diavol, jucând în hora morții,
de l-ai primit în tine, acceptă legea lui!
Nu Dumnezeu e-acela care-a citit sentința
ci te-a lăsat pe tine, de vrei, să îl alegi,
Nu te-aștepta ca raiul să-l iei în stăpânire
când n-ai luat în seamă niciuna dintre legi!
N-ai cui să ceri clemență, degeaba ceri iertare,
în tine stă puterea de-a face voia Lui,
Credința nu-i în vorbe și-n acte de paradă,
o porți adânc în suflet, o demonstrezi, n-o spui!
Cu-a ta fățărnicie n-ai cum să-ți speli păcatul,
iertarea, de n-o meriți, oricum n-o vei primi,
De ai pe umeri haina murdară a trufiei
te poți minți pe tine, pe El nu-l poți minți!
Va fi sfârșitul lumii, va fi o grea-ncercare,
ne temem de-o pedeapsă ce nu o merităm?
E unul adevărul și, chiar dacă ne doare,
primim la Judecată doar cât am vrut să dăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu