day - 00 month - 0000

Scrieri personale, eseuri, proză, versuri, povești adevărate și reflecții de suflet.

0%

Neexprimarea sentimentelor

O greșeală din care nu am învățat, este neexprimarea sentimentelor… Încă nu îmi dau seama de ce, dar mi-a fost întotdeauna rușine să exprim ceea ce simt, față de partenerul meu… De câte ori îmi spuneam cu hotărâre, că îi voi spune direct ce simt, mi se punea un nod în gât și nici un cuvânt nu mai ieșea din gura mea! De parcă cineva îmi lipea buzele! A trecut mult timp, cu încercări eșuate și cu jumătăți de simțiri, până când am spus stop! Am o problemă de care depinde fericirea mea! Și mi-am promis, că atunci când în viața mea, intră omul acela care să mă facă să simt, să îi spun direct, fără să ocolesc, absolut tot! Tot ce-mi place și ce mă deranjează! Tot ce vreau și ce nu mă face să mă simt confortabil! Tot ce simt, în minutul acela! Pentru că tot ce înăbușim, în suflet se adună, până când nu mai există loc, nici pentru tine, nici pentru altcineva și crezi că niciodată nu vei putea să ajungi la fericire, de parcă ar fugi de tine, când de fapt, totul stă invers! Fugi de liniștea ta, prin tăcere!… Nu, nu mai fug și nici nu mai tac! Prea multe clipe am pierdut, ca să vreau să mai pierd! Iar dacă acum se întâmplă să mai fug, o fac spre brațele deschise!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Bine ai venit!
NURILUSA

BLOGUL LUI PETRE-VITAN

Fotografia mea
Dumnezeu nu trebuie să fie lângă mine, dar El este mereu în gândurile și în inima mea.
Flag Counter>
Statistici Blog
● Online acum: ...
📅 Vizite ieri: ...
📊 Luna aceasta: ...
🏆 Total vizite: ...
💖 Copyright © 2018 - ☙ Reflecții și metafore
💖 Powered by Reflecții și metafore ⋆⭒˚。⋆ Design by Ileana ⋆⭒˚。⋆