au îngrădit iubirea
am îngropat-o-n gând
să-și jelească înflorirea
căci-n tomnaticele clipe-ploi
o strivim sub pașii vieții
de ea nemaivrând să știm
doar îngerul speranței
nu se lasă-nvins
de-al nostru suflet stă lipit
și ale iubirii aripi le agită.
Aș vrea să știu cât să mor până când m-oi îndura să mă îngrop sub alte amintiri... aș vrea să știu cât să trăiesc ca să pot vreodată să uit de mine... aș vrea să știu cât să aștept până când voi jeli moartea sufletului meu... aș vrea să știu cât să rabd să-mi vărs inima pe hârtie cu roșu alb... aș vrea să știu cât să plâng ca să uit de mine și de tot, și ce-am pierdut... aș vrea să știu cât să scriu până când cântecul meu va căpăta ultimul refren... aș vrea să știu cât să vreau... și aș vrea să știu cât să știu, și cât să mai aștept?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu