Îmi port inima ca pe o candelă aprinsă-n noapte,
Ea nu cere nimic, nu stă pe nimeni să întrebe,
Ci își urmează drumul, prin gânduri și prin fapte.
Chiar dacă spațiul din piept ne pare uneori prea strâmt,
Iar visele mari nu au mereu destul hotar,
Mă nalt prin iertare deasupra a tot ce e pământ,
Și transform fiecare rană veche-ntr-un rar dar.
Căci dincolo de ziduri, de limite și de neputințe,
Rămâne doar ecoul unui suflet curat și blând,
Ce nu se lasă frânt de trecătoare suferințe,
Ci lasă pacea să inunde întregul său pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu