Când razele pe rând coboară-n pripă,
Sărută blând obrajii cu pistrui
Ai florilor ce râd într-o clipită.
În grădina cu mirificul covor,
Ce tremură sub roua argintie,
Isi ridică mândre capul către cer,
Sărutând un gând de vie bucurie.
Și poartă-n ele-un zâmbet tăinuit,
Ascuns adânc de lumea-nconjurătoare,
Privind spre zările de-un albastru pur,
Ce lasă-n primăveri parfum de floare.
E o frumusețe ce aduce pace,
Ce se revarsă-n corp ca un fior,
Când universul întreg pare că tace
Și totul devine mai ușor.
Și uite-așa, mai rupem câte-o filă
Din cartea mare a zilelor trăire,
Prin care viața trece cu sfială,
Lăsând în urmă calda ei privire.
Rămâne doar splendoarea din trecut,
A primăverilor ce-au înflorit la fel,
Trecând prin noi atât de repede,
Ca un ecou pierdut în mândrul cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu