.jfif)
cineva-mi bătea-n geamul sufletului
striga cât putea de tare, dar nu îndeajuns,
așteptând un răspuns,
desculță de griji și liberă-n trăiri
nu i-am răspuns
dansatorului de slove ce deranja
crizantemele minunatei mele toamne,
căci, cerea îndurare postumă
un fel de dezlegare
la margini de timp, un timp trecut
în care, crezându-se stăpân,
călca în picioare covorul
plin cu stele, un vals dintr-o toamnă
ce-și plimba sufletele-n primăvară,
dansatoare de vânt fără datorii
la vreun stăpân,
lucru pe care nu l-a înțeles
împiedicându-și sufletul la răscrucea
cu răvașele învinse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu