Și cântă-n sonete iubiri de o vară,
Despre floarea de tei ce-i scrisă-n poeme,
De ochii-ti prea verzi, din versuri boeme.
Și cântă vioara de lacrimi și dor,
De patimi aprinse în dulce amor,
De păsări ce zboară spre libertate
De valu-‘nspumat ce-n stâncă se zbate.
De oameni prea triști ce trăiesc doar pe grabă,
De teama de mâine, de vorba prea snoabă.
De doruri și patimi ce-n goană se scurg,
Și chipuri de îngeri ce apar în amurg.
De soarta ce-și cere tributul mereu
De rugă târzie, ce-o vrea Dumnezeu.
Mai cântă-mi vioară-n vara asta târzie
De iubiri înfocate ce nasc poezie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu