Se cern clipele prin noi cu regrete printre lacrimi.
Ieri un astăzi și mai trist; mâine-un astăzi fără noi...
Și doar Timpul mai strecoară printre gene dezgolite,
O speranță înflorită în lumina zorilor.
Taci tu și tac și eu pe o margine de gând,
Încercați de întrebări, măcinați de Adevăr.
Trist, se ofilește soarta ce-am sădit-o pentru noi
Când scriam iubirea-n doi fără timp sau anotimp
Și visam un vis albastru, mai măreț ca INFINITUL.
Ne credeam doi îngeri albi evadați din raiul sfânt,
Când dorința de-o iubire înflorită-n Absolut,
Ne purta prin zări senine fără vre-un deznodământ.
Tristă eu dar mai trist tu, căci cuvintele n-au glas
Doar tăcerea mai cuprinde... două inimi în compas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu