Păsări ce-și mută cuiburile
Ca să supraviețuiască,
Dar omul muncește zi-lumină
Să-și poată ridica măcar o casă.
Se tot rostogolesc în valuri,
Ore, minute, zile, ani,
Ce-și schimbă anotimpuri fără de regret,
Dar omul strânge-n suflet
Doruri și dorințe neîmplinite.
Se leagănă frunza în vânt,
Florile-și scutură petalele plăpânde
Și-n anul următor renasc
Cu și mai mare strălucire,
Dar omul e bătut de vânt
Și-și scutură grijile de pe umeri,
Însă în anul următor…
E mult mai înțelept,
Dar nu mai tânăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu