Ființe de lumină ce s-au învoit,
Să vină pe Pământ spre înmulțire
Și astfel strălucirea să inunde acest loc.
Învăluiți în mantii argintate,
Atingem sufletele ce le întâlnim,
Fuzionăm particulele încântate,
Că toți ajungem să formăm un tot.
Atunci dispare pentru totdeauna,
Indiferența ce sugrumă fericirea,
Deschidem inimi ce sunt ferecate,
Cu cheile speranței violet.
Coboară gândul rătăcit în piept
Și are loc trezirea cea adevărată,
Se înlătură pecetea de pe menton,
Dezvăluind splendoarea ce era ascunsă.
O bucurie fără de măsură,
Cuprinde omenirea transformată,
Care-și găsește rostul rătăcit,
Să împartă Dragoste pe unde trece,
O dragoste ce-i ridicată, la puterea „n”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu