În sufletul copilului din noi,
Țâșnesc afară doar ca să ia aer,
De nu-s băgate-n seamă, intră înapoi.
Se tânguie să mai jucăm în treacăt,
Când trupul vrea să simtă relaxare,
Un biet șotron sărit într-un picior,
O țară, țară, vrem ostași de grabă.
Când clipa se dilată în uitare,
Lăsând în urmă treburi de adulți,
Să dăm o tură de-alergare,
Impusă de pitita sau de leapșa pe ouate.
Flori, fete, filme sau băieți,
Melodii sau cântăreți, îți pune mintea la-ncercare,
Să vezi ce știi din ce-ai citit și auzit,
Căci dacă nu, rămâi pe bară.
Elasticul se strânge pe picioare
Și-i învârtit în fel și chip de glezne jucăușe,
Îți sare inima din piept când l-ai scăpat,
Căci pentru tine jocul se-ntrerupe.
În aer cât mai sus să sari,
De unul singur sau cu partenera,
Prinși amândoi în coarda ce formează un cerc,
Îți duce gândul către verighete.
Cum frunza-i verde crud în primăvară,
Alegi una mai mică dintr-un pom,
Îi mulțumești că s-a făcut părtașă,
La un alt joc, ce-i zice verde stop.
Piticul merge până obosește
Și cade în genunchii ce-s juliți,
Iar capra mută stă să-și facă treaba,
Pentru vestitul, lapte gros.
Nu e așa că nostalgia revărsată
A gâdilat copilul minunat din voi!?
Pentru răspunsul pozitiv trimit de grabă,
O invitație ce dă afară ludicul din noi.
Și-n ziua când vor mugurii copacii,
Să ne-ntâlnim într-o poiană minunată,
Să facem tabere de joc,
Având drept spectatori, copiii noștri.
De-a mama și de-a tata ne-am jucat,
Am și simțit pe pielea noastră că nu-i joacă,
Dar, hai, să le-arătăm că n-am uitat,
Cum e să ai copilăria fix în palmă.
Să facem terapie ludică oricând,
Frizând cu râsetele noastre anii,
Care s-au dus prea repede și fluierând,
Să le-arătăm că n-am pierdut nimic pe drumuri.
E tinerețea floare prețioasă,
Ce te ridică-n vârf de munte s-o culegi,
Dar părul nins ce știe să se joace,
Recucerește tot ce a trăit.
Spui marț sau mat,
Ești popa prostu’ după un macao,
Aduni punctaj la tabinet
Și-ți folosești cu-abilitate toți șeptarii.
Cu piese mici de remi cochetezi,
Țintar și păcălici ești câteodată,
Apoi te plictisești și inventezi,
Cuvinte ce sunt spuse doar în șoaptă.
Un joc trimite în uitare mintea,
Ce-i mult prea ancorată-n realitate,
Dar dacă stai mai mult și tot observi,
Parcă-i mai simplu și mai distractiv,
Ca să trăim realitatea... ca pe-o joacă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu