Și simt că parte-a Sinelui din mine e în ea,
Îi spun Soarelui: “Bună dimineața, Viață!”,
Iubesc să-și plimbe razele pe fața mea.
Mă scald în lacrimile ploilor de vară,
Culeg narcise galbene și albe primăvara,
Îmi place mult amarul degajat de crizanteme
Și-mi simt pulsațiile corpurilor cele mai subtile.
Așa se naște armonia
Ce desenează forme și culoare,
Căci pentru a trăi trebuie să creezi,
Altfel nu faci decât a te menține
Pe linia cea de supraviețuire.
Caut să simt că totu-i de valoare
Și are responsabilitate, și contează,
Mă-nalț deasupra oricărui sentiment de apatie,
Hrănesc motoarele vitale cu Speranță
Și țin departe de întreaga-mi Ființă,
Oboseala.
Dansez pe ritmurile enigmatice
Emise de Universul ce ne ține-n Viață,
Căci el ne dă și aerul, și apa,
Ne face să simțim emoții personificate
Ce vin să ne adape Sufletul ce-i conștient de Sine,
Că există.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu