Flacăra violet

Buluc de daruri infinite,

Coboară peste noi Acum,

Iar cei cu Suflete deschise,

Le accesează rând pe rând.

Prin fața ochilor ne trec,

Culori ce înfrumusețează,

Imagini ce ne amintesc,

Că suntem punctul unde se intersectează,

Ce este Sus, cu ce e Jos.

Lumina ce deschide drumuri,

Devine călăuza noastră,

Legați fiind cu raze aurite,

Nu are cum s-apară nazuri.

Speranța încolțește-n Suflet,

Cu fiecare pas făcut,

Căci dăm peste a noastră fire,

Aceea cu adevărat, primordială.

Punând într-o balanță închipuită,

Tot ce credeam că suntem,

Cu ce descoperim de fapt,

În inimă apare un fior, 

Plin de emoții și recunoștință.

Un val de energie ne lovește Supraconștientul

Și înțelegem că Suntem,

Scântei Divine în manifestare,

Care își împlinesc menirea cu folos,

Gustând din mana ce pică din Ceruri.

Scăldați în Curcubeul Păcii,

Ne bucurăm și Sufletul, și mintea,

Lăsăm să infuzeze armonia,

Până în ultima celulă.

Creștem intensitatea fericirii,

Cu fiecare dar împărtășit,

Față de cei ce ne apar în cale

Și cer un strop de elixir.

Ce este acesta?

Nu-i niciun secret!

Îl poartă fiecare în urcioare,

Îl dă fără să știe că l-a dat,

Când empatia pune roțile-n mișcare.

Roțile acestea se ung, pentru a merge,

Cu vorbe dulci, ce gâdilă timpane,

Romanțe parfumate, cu esențe drăgăstoase,

Ce-și au drept portativ, a noastră minte.

Să fim izvor de bucurie infinită

Și să ne molipsim unii pe alții,

Dându-ne cât mai des să bem din elixir,

Nu o să însetăm nicicând după Iubire.

Atunci, vor curge râuri, râuri din aceasta,

Iar inimile, larg deschise, într-o mare îmbrățișare,

Vor face picăturile de ploaie, levănțică,

Care ajunse pe Pământ vor expanda,

Uimind privirea, tuturor,

Flacăra Violet.