Și trec peste tine cu gândul plecat
Spre sute de treburi ce-așteaptă să fie
Cât mai repede cu putință spre finalizat.
Iartă-mă zi că nu îmi fac timp pentru tine,
Să stau să te sorb ca pe o cafea,
Îmi scapă printre degete, ca nisipul de mare,
Secundele orelor ce te compun.
Iartă-mă an că ți-am pus role-n picioare
Și tot mă chinui să te întind ca pe elastic,
Fără să-mi pun un semn de-ntrebare,
Căci tu ești la fel, dar eu te-am umplut.
Iartă-mă soare și voi anotimpuri,
Căci nu ne mai satisfaceți deloc,
Când e prea cald, când plouă de rupe,
Oricum ați fi, suntem tot mofturoși.
Iartă-mă om când trec în viteză
Și nu mă împiedic de tine, nici nu te văd,
Asta nu înseamnă că nu-ți port iubire,
Ci-s prinsă în lesa citadinului prea tumultos.
Iartă-mă gând că nu-ți apreciez valoarea,
Lăsându-te, adesea, să tot cutreieri fără noimă
Sau, și mai rău, te las să te negativezi,
Pierzând din zarea vieții, strălucirea.
Iartă-mă Univers că-ți poluez existența,
Cu gândul, cu fapta, cu tot ce consum,
Mă închin Măreției ce ne-a creat
Și sper ca iertarea-mi să fie plenară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu