Și fiecare frunză, un alint,
Și bruma, și vântul un colind,
Și chipul tău, o rază de soare.
În palme, mi-e toamna o copilă,
Cu un covor de frunze mă-nvelesc,
Mi-e teamă c-am să rătăcesc,
Și-am să rămân aceeași, docilă.
Pe buze, mi-e toamna un sărut,
Ce mi-a rămas și-l simt și-acum,
Suntem doar noi, nu-i nimeni pe drum
Și prin toamna mea ne-am pierdut.
Cu toamna în ochi, pe buze, mă pierd
Într-o îmbrățișare, plăpândă,
Și iarna, parcă stă la pândă
Senină, ca pe-un copil s-o dezmierd.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu