În jungla vieții mele și simt că mă sufoc,
Iar ceasurile toate, acum fără cadrane,
Îmi bat tic-tac pe suflet, ca într-un sadic joc…
O sclavă m-ai făcut și-am stat de bunăvoie,
M-ai tot hrănit în taină cu dulcile săruturi…
Eu te-am avut pe tine ca singură nevoie,
Mi-ai fost sfârșit la toate și noile-nceputuri…
Ah! Numai de n-ar trece prin carnea mea, tacit,
Fiorul destrămării, când timpul nemilos
M-ademenește cinic pe-un corp îmbătrânit,
În care amintirea mai pâlpâie frumos!
Sunt prinsă-ntre liane de-o dragoste bolnavă,
Și mă-ncâlcesc în gânduri și încă mă-nfior…
Eu voi muri în sânge cu ea, dulcea otravă,
Ce-o voi păstra în aripi și-n ultimul meu zbor…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu