S-o bem, sorbind, silabă cu silabă
Și-n pauzele care se aștern,
Să ne întoarcem printre anii vieții.
Redevenim copii prin ochii minții
Și conservăm starea de bine de atunci,
Când timpul îl credeam uitat prin vreme,
Etern și veșnic, prietenul cel bun.
Dar anii curg precum un râu ce duce,
Bancuri de pești compacte și disciplinate,
Iar noi ne observăm mai buni și înțelepți,
Plantând semințele iubirii, prin vorbe și prin fapte.
Mai toarnă un pahar de vorbă,
Căci nu am chef de somn, deși ochii îmi pică,
Sunt mult mai împăcată, acum, cu mine, când vorbim
Și-i dă târcoale sufletului, cu aplomb, speranța.
Mă face să îndrăznesc la ce-am visat,
Să trec la acțiune imediată,
Fără să cântăresc îndelungat,
Dacă am totul pregătit la milimetru.
Dar viața nu este așa,
De multe ori te prinde cu desaga goală,
Însă de radiezi iubire, tot mereu, în jurul tău,
O să primești cu vârf și îndesat, ca drept răsplată.
Mai toarnă un pahar de vorbă,
Căci nu mă satur de-a ta companie,
Ai înșirat mii de cuvinte din dicționar,
Dar vreau să le repeți prin sinonime.
Ce mult contează să te-asculte cineva
Și-apoi să-i sorbi cuvintele din gură,
N-ai vrea să treacă timpul în galop,
Să-ți lase vreme pentru analiză.
Nu facem analiza morfosintactică,
Căci am lăsat gramatica în urmă,
Dar viața, uneori, se vrea analizată,
În toate formele cele mai bizare.
Mai toarnă un pahar de vorbă,
Căci n-am vorbit de mult cu tine,
Știu c-am lipsit din peisaj,
Dar treburile m-au ținut departe.
Îmi este dor să știu cum ești și ce mai faci,
Am observat că n-ai uitat de mine,
Se întoarce fila de poveste pentru fiecare,
Dar cel mai important este să fim,
Mai luminoși decât un soare.
Mai toarnă un pahar de vorbă
Și nu uita unde-ai rămas,
Ca mâine s-o luăm, iar, de la capăt
Și să vorbim, încă mulți ani.

.jpeg)












































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu