Lumina-l orbește, sleit de puteri
Își apară firava-i mlada pitit,
Ca-n lume-i venit doar de ieri!
Trecut-au anii, plopul s-a ‘naltat
De ajunse falnic, mlădios,
Si cu înălțimea-i s-a postat
Turn singuratic sub cer primejdios...
Acum plopul mândru se înalta spre cer
Si faima ii creste într-a lui înălțare,
Rezista la ploaie, la vânt si la ger,
Si-n fata naturii devine mai tare!
Dar într-o noapte se abătu
Asupra pădurii furtuna,
Si abia atunci plopul văzu,
Mare sau mic sa fii ca-i totuna...
Când vântul înceta sa mai bata,
Pădurea plângea in suspinări mărunte;
Fulgerul își făcuse o cărare neagra si lata
Unde cândva plopu-și scutura pletele-i cărunte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu