Răpit în văluri de mister,
Cu el la braț să plec vreau dară,
Prin raiul viselor, hoinar, liber.
Să colindăm mări și oceane ,
În unda valului să ne culcăm,
Și-n nopți, când serenade diafane,
La cer, prin cântul lor ne înălțăm.
Când apele adâncului de mări
În șoaptă valului, pe mal va revărsa,
Cuvinte dăruite, uitatelor chemări,
Din lună pentru suflet, vom da căldura sa.
Vom dărui din stele, iubirilor pierdute,
Împliniri eterne, în vise efemere,
În nopți, când doruri, gânduri multe,
Își strigă vorbe mute, în glasuri de durere.
Vom cânta în frunza din codrii fără capăt,
Cu vântul împreună, colindător vestit,
A nemuririi soartă, iubire fără seamăn,
Doinită și de păsări ,din zori în asfințit.
Când straiul cel de vise, se va retrage-n șoaptă,
Și soarele-și trimite mesagerii lui,
Închide-vom și noi, a viselor poartă,
Speranței dându-i viață, ei... și dorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu