Cum sună vântul printre frunze de copaci,
Rostogolind pe portativul crengilor plecate,
Notele muzicale acordate ritmului cardiac.
Se naște, astfel, melodia Sufletelor care,
Ridică pe-ale ei vibrații omenirea,
Plasând-o mai aproape de Înalt,
Revarsă peste lume bucuria.
Îmi place să întâmpin dimineața,
Trecând desculță peste iarba înrourată,
Să-i simt puterea delicată,
Ce îndată mă revigorează.
Se naște, astfel, legătura permanentă cu Pământul,
Care e bun și ne suportă aglomerați,
Mai ripostează El când îi ajunge,
În rest, ne este prieten și ne vrea împământați.
Îmi place să privesc chipuri de oameni,
Să le trasez conturul feței spre a retușa,
Urma de rid, șanț pentru lacrimi,
Să o transform în zâmbet cât mai larg.
Se naște, astfel, empatia generală,
Ce conștientizează în mod inteligent emoții,
Putând să înțelegem realitatea altora,
Ce însumează: nevoi, preocupări și sentimente.

.jpeg)












































































Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu