Spre infinit

Cu toții ne-agățăm de lucruri, 

De fapte, amintiri, persoane,

Creăm dependențe pentru multe alte,

Atașamente, cum ar zice unii.

Căci omul vrea să știe c-aparține,

Unui popor, familie, persoană,

Așa se simte mult mai ancorat,

În viața ce i-a fost lăsată.

Își face planuri de izbândă, 

Trasează linii directoare,

Muncește ca să împlinească,

Acele visuri, mult dorite.

Se lasă seara peste case,

Iar omul stă cu gândurile sale,

Le împărtășește, cu inima deschisă, celor apropiați

Și-și pune planul la bătaie.

Târziu, în noapte, stând pe pernă,

Somnul ce vine pe la gene,

Îl prinde tot planificând,

Care sunt pașii pentru a doua zi.

Așa adoarme spre odihnă,

Cu gândul către ziua următoare

Și visul nopții se transformă,

În acțiune permanentă.

Cum timpul este comprimat,

Numaidecât se face dimineață

Și omul nostru pleacă împăcat,

Spre locul său de muncă, să muncească.

Cu spor își duce sarcina la capăt,

Chiar dacă trupul istovește,

Însă nu-și pierde partea de speranță,

Ce îi rămâne pentru suflet.

E-adevărat că-n vremurile astea,

Nu-ți prea rămâne timp și pentru tine,

Dar gândul zboară neîncetat,

Spre partea magică din lume.

Iubirea, prietenia, peisajul,

Cei dragi ce te-nconjoară cu atâta bucurie,

Traseele făcute în călătorii,

Filme și cărți ce-așteaptă să fie citite.

Cu degetele fine se-ntorc pagini,

Se-apasă, delicat, clapele de pian,

Se modelează figurine colorate,

Din plastelina care capătă contur.

Ne agățăm de-aceste relaxări,

Să celebrăm, cum se cuvine, Viața,

Căci doar prin bucurii mărunte, noi putem,

S-aducem mulțumire, Întregii Creații.

Cu gânduri pline de lumină,

Știind că e firesc să fii folositor,

Își pune omul, cu înflăcărare,

Întregul său talent în slujba sa, dar și în slujba celorlalți.

Căci ce frumos e să ne ajutăm,

Să dăruim câte un strop de fericire,

Celor ce sunt neputincioși,

Celor ce caută lumină!

Nu poți ca să trăiești în lume,

Să mergi pe drumul tău fără ca să observi,

Că cel de lângă tine are o problemă,

Pe care numai tu poți s-o rezolvi.

La rândul tău vei primi ajutor,

În treburi ce nu suferă amânare,

Căci nu ai cum să le rezolvi pe toate,

De unul singur, într-un timp record.

Așa e viața concepută,

Să fim uniți unii cu alții,

Formând un cerc de ajutor,

Prin care inimile ni se înalță.

Iubirea curge peste oameni

Și-i face prietenoși și buni,

Trăind în armonie permanent,

Aducem Raiul pe Pământ.

Astfel că omul se agață,

De oameni spre binele lor,

Ca-n lanțul, cel uman, ce se formează,

Să fie prețuire pentru tot.

Verigi de legătură se creează,

Ca să putem evolua-n același timp,

Să nu lăsăm pe nimeni să se piardă,

Căci din acest motiv suntem acum, aici.

Trăim cu toții în această viață,

În acest timp pe care-l traversăm,

S-avem în minte că toți suntem unul

Și să evoluăm spre Infinit.