Ca în noaptea ancestrală,
Doar cu tine vreau să fiu,
Și poeme să îți scriu.
Ești ca floarea de la crin,
Ție, Soarelui, mă închin,
Frumusețea din povești,
Puritatea vieții ești
Și în fiecare floare
Pui o binecuvântare!
Faci cununa vieții mele.
Și lumină pui din stele.
Tu, ai chip frumos, nespus,
Ai evlavia, de sus,
Ai în suflet, și-n priviri,
Scânteiere și luciri.
Și te oglindești în ape,
Lumea toată ții aproape,
Depănând din amintiri,
Înfrumusețând chiar firi
Mă ascund noapte târzie,
Să mai scriu o poezie,
Versul să-mi vină din stele
Dragoste, să iau din ele.
Dar cuvinte nu găsesc
Chipul să ți-l zugrăvesc
Căci cuvintele ne dor
Și eu sunt un muritor.
Doruri viscolind în noapte,
Fulgi de nea, ne țină aproape
Lacrima din ochi de-o curge,
Inima din piept o frânge.
Și când noaptea, o să ne culce
Pe-amândoi în somnul dulce,
Visul încet, o să ne lege
Amintiri, să ne dezlege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu