Lăsându-ți sufletul rănit și-nsângerat în urma lor,
Trăiești crezând că valul vieții de creasta lui în zbor te-a prins
Dar, prăbușit, îți pierzi speranța când viața însăși te-a învins.
Ești muritor și, fără seamă, vei fi împins către păcat,
Greșești, cu voie, fără voie și îți dorești să fii iertat,
Te risipești printre iluzii, trăiești mai mult din amintire,
Alergi nebun și fericirea mereu ți-o cauți în iubire.
C-ai fi stăpân pe-al sorții caier te amăgești și te prefaci,
Când simți că nu mai ai putere te pocăiești, înghiți și taci,
Aduni averi nenumărate, cu tine neluând nimic.
Tu, omule, ce-atât de mare-ți pari a fi, ești, totuși, așa mic!
Sunt clipe care pier în zbor și clipe care-n urmă vin,
În viața asta împletești mereu un zâmbet cu-n suspin
Iar din a timpului clepsidră zadarnic vrei să le oprești
Căci, din întreg mosorul vieții, tu numai clipa ți-o trăiești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu