nu te-ntrista c-am alungat din calea ta
furtuna ce stingher m-a prins!
Nu vreau să-mi vezi sufletul frânt,
nici părul nins,
căci știu că te-ar durea...
Pe drumul tău plin de nevoi
sunt alte vânturi, alte ploi
ce inima ți-au îndoit...
Nu vreau să plângi de mila mea,
vreau să te văd zâmbind!
Nu vreau ca eu să fiu cumva
acela ce te-a întristat,
de ti-am ascuns, nu e păcat!
Căci tu nu poți împiedica
nici soarta care mi s-a dat,
nici viforul din ea..
Și fiecare-avem în noi
un univers de nepătruns
în care cel puțin un crivăț
sau ger cumplit ni l-am ascuns...
De ce să-ncarc sufletul tău
cu suferința mea?
Prieten drag,
nu te-am trădat!
Deși sunt poate vinovat
că, sloiul iernilor de ieri,
împachetate-n primăveri
ți le-am înfățișat...
Departe de ce-i rău te-am vrut!
Și m-am ferit cât am putut
să nu te întristez cumva!
Mă iartă dacă nu i-am spus
despre povara ce mi-am dus...
A fost mai bine-așa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu