Și lacrima... și dorul....și iubirea...
Și viața v-aș fi dat-o! Îmi clădeam,
Din fericirea voastră, fericirea...
Iubindu-vă, m-am risipit în voi!
Dar m-am pierdut încet-încet pe mine...
De aș putea da timpul înapoi,
O parte mi-aș păstra, căci se cuvine!
Dorințelor aș făuri poteci,
Speranțelor cununi înmugurite,
Aș inunda acele vaduri seci
În care visurile-au stat împotmolite,
Precum un șoim, m-aș avânta în zbor
Spre piscuri sărutate de lumină
Iar, conștient că aș putea să mor,
Aș fi-mpăcat, purtând întreaga vină...
Cerându-i vieții tot ce am visat,
Din inimă nu mi-aș mai stinge focul!
Pe mări, ca un corsar neînfricat,
În pribegie mi-aș forța norocul...
Dar, din grădina ei, azi ce culeg?
Dintr-un pustiu ce roade se pot strânge?
Dat, prea târziu mi-a fost, să înțeleg
Că, dăruind-o, într-o zi voi plânge...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu