Prin munți și pe dealuri, prin văi lăcrimânde,
Un vânt neîncetat și pornit pe suflare
Alungă și cerul, și pasărea-ascunde.
Rămân în urmă păsări tare zgribulite,
Și flori cu frunze triste, uscate, ofilite,
Iar pomii golași, cu ramuri ostenite,
Își plâng podoaba veche sub ploile mocnite.
Dar dincolo de toamna ce muntele apasă,
Doar omul mai rămâne cu suflet optimist,
Când strânge cu mândrie recolta cea bogată
Și râde-n fața vremii, uitând că ceru-i trist.
El își culege rodul din pomi și dinveche vie,
Primiind cu bucurie tot ce-a muncit pe ogor,
Căci natura darnică, în marea ei sclipire,
I-a dăruit din plin un rod îmbelșugat și roditor.
Și-n timp ce omul strânge bogata lui recoltă,
Iar ploaia deasă curge din norii de aramă,
Pe dealuri și pe văi, sub marea de pe boltă,
Răsună, lin, balada curatului vânt de toamnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu